Legislaţia CCF

HOTĂRÂREA nr. 13/2008
pentru aprobarea Normelor
privind realizarea de expertize fiscale la solicitarea
instanţelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală,
organelor fiscale sau altor părţi interesate, publicată în M.O. nr. 270/2008

 

Având în vedere prevederile art. 3 lit. g), art. 11 lit. d) din Ordonanţa nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea 198/2002, cu completările si modificările ulterioare;
Consiliul Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunit în şedinţa din 19.03.2008 hotărăşte:

ART.1
Se aprobă Normele privind realizarea de expertize fiscale la solicitarea instanţelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală, organelor fiscale sau a altor părţi interesate prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2
Direcţia de învăţământ şi Secretariatul general vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

ART.3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali,
dr. ec. Daniel Chiţoiu



Bucureşti, data 19.03.2008
Nr.13

ANEXĂ

 

NORME
privind realizarea de expertize fiscale la solicitarea
instanţelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală,
organelor fiscale sau altor părţi interesate


Având în vedere prevederile art. 3 lit. g), art. 11 lit. d) din Ordonanţa nr. 71/2001, privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea 198/2002, cu completările si modificările ulterioare;
Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscali din România adoptă prezentele norme:

Capitolul I - DISPOZIŢII GENERALE


1. Sfera de cuprindere

Prezentele norme stabilesc cadrul profesional de efectuare a expertizei fiscale asupra obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice prevăzute de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a respectării legalităţii procedurilor fiscale prevăzute de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a altor drepturi şi obligaţii privind impozitele, taxele şi contribuţiile ce fac obiectul veniturilor la bugetul consolidat al statului.

2. Persoane autorizate
Expertizele fiscale pot fi efectuate numai de către persoanele prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001, privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată prin Legea nr. 198/2002 cu modificările şi completările ulterioare, de membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali înscrişi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală în categoria membri activi.
Expertizele fiscale judiciare pot fi făcute doar de către persoanele fizice consultanţi fiscali, iar cele extrajudiciare şi de către societăţile de consultanţă.
În sensul prezentelor norme expert este consultantul fiscal numit ca expert.

3. Clasificarea expertizelor fiscale
Expertizele fiscale se clasifică în:
expertize fiscale judiciare;
expertize fiscale extrajudiciare.
Expertizele fiscale judiciare constituie mijloace de probă în justiţie, având ca scop principal stabilirea adevărului cât şi soluţionarea justă a cauzelor aflate în faza de cercetare sau de judecată.
Expertizele fiscale judiciare se referă la obligaţiile ce fac obiectul veniturilor la bugetul consolidat al statului şi pentru alte impozite şi taxe similare în relaţia cu alte ţări.
Aspectele procedurale ale expertizelor judiciare sunt reglementate de Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală; O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară.
Expertizele fiscale extrajudiciare sunt acele expertize solicitate unui consultant fiscal de către orice persoană interesată în vederea stabilirii realităţii şi legalităţii obligaţiilor de natură fiscală, respectiv debite şi accesorii.
Utilizatorii informaţiilor puse la dispoziţie de către consultanţii fiscali, prin intermediul Raportului de expertiză fiscală extrajudiciară sunt: organele fiscale, agenţii economici, asociaţiile şi alte persoane interesate, orice persoană fizică sau juridică.

După natura cauzelor în care se dispun expertizele judiciare se clasifică în:
expertize fiscale dispuse în cauze civile, şi
expertize fiscale dispuse în cauze penale.

4. Reglementarea expertizei fiscale judiciare şi extrajudiciare
Expertizele fiscale presupun trei aspecte reglementate:
- aspecte de drept material;
- aspecte de drept procesual;
- aspecte de conduită profesională.

Reglementarea fondului se referă la dreptul material în domeniul fiscal la care se raportează expertiza fiscală (Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, alte reglementări fiscale, reglementări nefiscale care includ şi dispoziţii de natură fiscală situate în afara Codului fiscal, acte normative ce reglementează contribuţiile cu caracter social, convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate, acte normative de drept comunitar, etc.)

Reglementarea procedurală. Aspectele procedurale privind expertiza fiscală sunt reglementate în Codul de procedură civilă art. 201-214, Codul de procedură penală art. 116-125, Codul de procedură fiscală art. 55 şi Ordonanţa nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară.


Procedura expertizei dispuse în cauze de natură civilă, este reglementată de Codul de procedură civilă, din care prezentăm:

Art. 201- c.pr.civ.
(1) Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe şi termenul în care trebuie să efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 209.
(2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în şedinţa publică, părţile fiind îndreptăţite să pună şi ele întrebări.
(4) Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3).
(5) La efectuarea expertizei în condiţiile alin. (2) pot participa şi experţi desemnaţi de părţi, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Norme:

Principala necesitate a expertizelor fiscale judiciare decurge din complexitatea şi diversitatea mişcărilor de valori, particularităţilor acestora în diferitele sectoare de activitate.
Expertiza fiscală judiciară are ca obiect cercetarea faptelor şi activităţilor economice şi stabilirea sarcinilor fiscale ce decurg din acestea.
Astfel, când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor sau din oficiu unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere de şedinţă punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe şi termenul în care trebuie efectuată expertiza.
La efectuarea lucrărilor expertizei pot participa şi experţi desemnaţi de părţi, cu încuviinţarea instanţei competente.

Art. 202- c.pr.civ.
(1) Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.
(2) Încheierea de numire va stabili şi plata experţilor.
Norme:

Alegerea experţilor în vederea recomandării către organele în drept se face ţinând cont de specializarea, competenţa şi experienţa expertului în raport cu domeniul în care urmează să efectueze expertiza.
Plata expertului sau experţilor numiţi trebuie să fie remuneratorie. În situaţia în care expertul sau experţii numiţi de instanţă să efectueze expertiza consideră onorariul stabilit ca neremuneratoriu, ei sunt îndreptăţiţi să solicite instanţei mărirea acestuia.
În cazul lipsei de solicitudine a instanţei cu privire la cererile experţilor, aceştia sunt îndreptăţiţi să refuze efectuarea expertizei.
În cazul în care expertiza fiscală se face de către o altă instanţă, numirea experţilor şi stabilirea plăţii ce li se cuvine se vor putea lăsa în sarcina acelei instanţe.
Art. 204- c.pr.civ.
(1) Experţii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
(2) Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei exista la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
(3) Recuzările se judecă în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a expertului.
Norme:

Recuzarea este dreptul pe care îl au părţile implicate în proces de a cere, în cazuri determinate, expertului sau experţilor să se retragă de la efectuarea expertizei. Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
Cazurile de recuzare a judecătorilor şi implicit, a experţilor sunt:
când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al IV-lea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al IV-lea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia din aceste persoane;
când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi, până la al IV-lea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
dacă el, soţul sau rudele lor până la al IV-lea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
dacă este tutore sau curator al uneia din părţi;
dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al IV-lea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al III-lea inclusiv.

Art. 205- c.pr.civ.
(1) Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experţilor.
(2) Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
Norme:
Sarcina efectuării expertizei fiscale de către consultanţii fiscali este obligatorie, neputând fi refuzată decât pentru motive întemeiate.
Refuzul expertului de a primi lucrarea, nedepunerea în termenul fixat sau refuzul de a da lămuririle cerute se sancţionează cu amendă judiciară.

Art. 207- c.pr.civ.
Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-un proces verbal, întocmit potrivit art. 198.

Art. 208- c.pr.civ.
(1) Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
(2) Părţile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Norme:

Consultantul fiscal poate efectua expertiza cu convocarea în scris a părţilor, transmisă cu confirmare de primire, în orice situaţie. Consultantul fiscal va analiza tot materialul documentar pus la dispoziţie de părţi, dacă acesta are legătură cu cauza aflată în litigiu.
În egală măsură părţile aflate în proces sunt obligate să pună la dispoziţia consultantului fiscal, la solicitarea acestuia, toate înscrisurile pe care le deţine în legătură cu cauza în litigiu.

Art. 209- c.pr.civ.
(1) Expertul este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Norme:

Termenul de efectuare a expertizei curge între data numirii expertului (ţilor) şi data fixată pentru depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei, potrivit încheierii de şedinţă comunicate, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată fixat.
Dacă termenul fixat iniţial pentru depunerea raportului de expertiză fiscală este considerat de experţi neadecvat (prea scurt în raport cu numărul şi complexitatea obiectivelor, al perioadei de desfăşurare a evenimentelor), ei sunt îndreptăţiţi să solicite instanţei un termen adecvat, minim necesar pentru efectuarea unei expertize fiscale de calitate.

Art. 210- c.pr.civ.
Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
Norme:

În cazul în care pentru efectuarea expertizei fiscale judiciare au fost desemnaţi mai mulţi experţi cu păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă opinia motivată a fiecăruia.
Opinia separată poate fi consemnată în cuprinsul aceluiaşi raport sau printr-o anexă.
Indiferent de modul de prezentare a opiniei, experţii desemnaţi pentru întocmirea raportului de expertiză fiscală au obligaţia de a o fundamenta temeinic, cu indicarea articolelor din actul normativ sau a actelor normative pe baza cărora a formulat concluzii.
Opinia separată a experţilor parte, cuprinsă în raportul de expertiză fiscală sau ca anexă a acestuia nu poate fi comunicată direct părţilor ci va fi depusă la organul care a dispus efectuarea expertizei.

Art. 211- c.pr.civ.
Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere, caz în care au dreptul la despăgubiri, ce se vor stabili prin încheiere executorie.
Norme:

Lămuririle suplimentare constau în explicaţii cerute expertului asupra raportului de expertiză, referitoare la metodologia de elaborare a raportului, expresii utilizate de către expert în conţinutul raportului, metode utilizate în timpul examinărilor, concluziile expertizei etc.
Lămuririle suplimentare nu schimbă obiectul iniţial al expertizei.

Art. 212- c.pr.civ.
(1) Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
(2) Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Norme:

Suplimentul de expertiză se efectuează, la cererea organului care a dispus expertiza, de regulă de acelaşi expert care a participat la lucrările expertizei propriu –zise, dar pentru efectuarea acestui supliment instanţa competentă poate desemna un alt expert.
Instanţa poate să dispună efectuarea unui supliment de expertiză care urmăreşte obiective suplimentare sau atunci când expertul a omis să răspundă, a dat răspunsuri incomplete sau dacă după efectuarea expertizei au apărut împrejurări care pot determina modificarea opiniei iniţiale a expertului.
O altă expertiză poate fi încuviinţată de instanţă, la cererea motivată a părţii nemulţumite sau din oficiu, şi se efectuează de un alt expert decât cel care a întocmit raportul de expertiză iniţial. În cazul expertizei contrare se numesc, de regulă, trei experţi.

Art. 213- c.pr.civ.
(1) Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.
(2) La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor.
Norme:

Raportul de expertiză fiscală va fi depus la organul care a dispus expertiza însoţit de nota de evaluare a onorariului, împreună cu decontul de cheltuieli de transport, cazare, diurnă sau altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei.
Onorariul definitiv în expertizele judiciare va fi stabilit de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării şi de volum.

Art. 214- c.pr.civ.
Dacă expertiza se face de o altă instanţă prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lăsa în sarcina acestei instanţe.


Procedura expertizei dispuse în cauze de natură penală, este reglementată de Codul de procedură Penală, din care prezentăm:

Ordonarea efectuării expertizei
Art. 116. – c.pr.pen.
Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

Art. 118. – c.pr.pen.
(1) Expertiza se efectuează potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispoziţiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.
(2) Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, cu excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin. (2).
(3) Fiecare dintre părţi are dreptul să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei.

Art. 120. – c.pr.pen.
(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţă.
(2) La termenul fixat se aduce la cunoştinţă părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor.
(3) Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.
(4) După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile.
Norme:

În cauzele penale stabilirea obiectivelor se face în două etape:
1.încuviinţarea probei, stabilirea obiectivelor de principiu, numirea expertului, fixarea unui termen în care se citează părţile şi expertul numit, şi analiza sumară a dosarului de către expert;
2.punerea în discuţia părţilor a obiectivelor de principiu fixate în prima fază şi a expertului. În această etapă se va stabili şi termenul în care expertul trebuie să efectueze expertiza şi se vor completa obiectivele de principiu în raport cu cererile formulate de părţi şi de expert.

Art. 121. – c.pr.pen.
(1) Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire.
(2) Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.
(3) Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.

Art. 122. – c.pr.pen.
(1) După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.
(2) Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau
într-o anexă.
(3) Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei.

Art. 123. – c.pr.pen.
Raportul de expertiză cuprinde:
a) partea introductivă, în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert;
c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei.

Art. 124. – c.pr.pen.
(1) Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de către acelaşi expert, fie de către altul.
(2) De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
(3) Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

Art. 125. – c.pr.pen.
(1) Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize.


Organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară este prevăzută în O.G. nr. 2/2000 din care prezentăm o serie de reguli şi proceduri ce trebuie avute în vedere de către consultanţii fiscali în efectuarea expertizelor fiscale:

Reguli procedurale privind expertiza tehnicã judiciarã
Art. 17 - O.G. 2/2000
Organul îndreptăţit sã dispună efectuarea expertizei tehnice judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indicã în scris, prin încheiere sau prin ordonanţã, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie sã răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertizã, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunicã biroului local pentru expertize judiciare tehnice si contabile numele persoanei desemnate sã efectueze expertiza.

Art. 18- O.G. 2/2000
Partea interesatã are dreptul sã solicite ca pe lângă persoana numitã în calitate de expert sã mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, şi un expert sau un specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11-14.

Art. 19- O.G. 2/2000
În cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie sã se deplaseze în altã localitate decât cea în care domiciliază, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei potrivit dispoziţiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariaţii din instituţiile publice.

Art. 20- O.G. 2/2000
Suma stabilitã drept onorariu provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia i s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop.

Art. 21- O.G. 2/2000
Raportul de expertizã cuprinde:
a) partea introductivã, în care se menţionează organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului sau ale specialistului, specialitatea acestuia, data întocmirii raportului de expertizã, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul sau specialistul urmează să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuatã şi dacã părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
b) descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile pãrţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate de expert sau de specialist;
c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului sau a specialistului asupra obiectului expertizei.

Art. 22- O.G. 2/2000
Raportul de expertizã însoţit de nota de evaluare a onorariului, împreunã cu decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnã sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, dacã este cazul, se depun la biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, în vederea trimiterii la organul care a dispus efectuarea expertizei.

Art. 23- O.G. 2/2000
(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnicã judiciarã se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.
(2) Plata onorariului şi decontarea altor cheltuieli, atunci când este cazul, cuvenite expertului sau specialistului, se fac numai prin biroul local pentru expertize judiciare
tehnice şi contabile.

Art. 24- O.G. 2/2000
(1) Dispoziţiile art. 15-23 se aplicã şi în cazul expertizei contabile judiciare.
(2) Expertizele contabile judiciare pot fi efectuate numai de experţi contabili atestaţi în condiţiile legii.


Reglementarea profesională a activităţii de expertiză fiscală este conţinută de Hotărârea nr. 5/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, Hotărârea nr. 3/2007 privind Codul de Conduită etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale şi prezentele norme profesionale.
Principiile de desfăşurare a activităţii de consultanţă fiscală sunt:
Integritatea
Consultantul fiscal trebuie să fie corect, cinstit şi incoruptibil în desfăşurarea activităţii de consultant fiscal, fără a se implica în acţiuni care nu au un interes legitim.
Independenţa
Independenţa presupune exprimarea unei opinii fără a fi afectată de influenţe care pot compromite raţionamentul profesional.
Evitarea evenimentelor şi circumstanţelor care sunt atât de semnificative încât o terţă parte raţională şi informată, cunoscând toate informaţiile relevante, inclusiv metodele de siguranţă aplicate, ar putea concluziona că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul profesional al unui consultant fiscal au fost compromise.
Obiectivitate
Un consultant fiscal trebuie să fie corect şi nu trebuie să îngăduie ca obiectivitatea să fie afectată de prejudecăţi, conflicte de interese sau influenţe externe.
Activitatea consultantului fiscal trebuie să se bazeze pe obiectivitate neafectată de alte interese, de orice natură.
Confidenţialitate
consultantul fiscal este obligat să păstreze secretul în legătură cu informaţiile, faptele şi documentele probante despre care ia cunoştinţă şi pe care le deţine ca urmare a exercitării atribuţiilor de consultanţă fiscală, fiindu-i interzisă cu desăvârşire utilizarea acestora în interesul propriu ori în interesul unui terţ.
Consultantul fiscal trebuie să respecte confidenţialitatea informaţiilor dobândite pe parcursul derulării serviciilor profesionale şi nu trebuie să folosească sau să dezvăluie nici o astfel de informaţie fără o autorizare corespunzătoare şi punctuală, cu excepţia situaţiilor în care există un drept sau o obligaţie legală, sau profesională care impune dezvăluirea acelor informaţii.
Competenţa profesională
Competenţa profesională constă în ansamblul abilităţilor şi capacităţilor necesare pentru a analiza şi rezolva, în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, problemele fiscale care îi sunt încredinţate, făcând o evaluare estimativă a eventualelor riscuri juridice şi fiscale generate de soluţiile adoptate.
Competenţa profesională reprezintă capacitatea consultantului fiscal de a acorda, în baza unor cunoştinţe temeinice, teoretice şi practice, a legislaţiei fiscale, servicii profesionale privind asistenţa pe probleme fiscale, instruire şi perfecţionare în domeniul fiscal şi reprezentare în faţa autorităţilor fiscale şi judiciare.
Neutralitatea
În scopul îndeplinirii activităţii de consultanţă fiscală în mod imparţial, consultantul fiscal trebuie să acţioneze echidistant şi independent faţă de orice influenţe de natură politică, rasială, de naţionalitate, etc.
Atitudinea în profesie
Consultantul fiscal în desfăşurarea activităţii trebuie să fie conştient că prin serviciile sale are o responsabilitate atât faţă de client cât şi în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale şi ca urmare nu va putea să-şi asume în exercitarea profesiei riscuri ce pot aduce atingere imaginii proprii, profesiei, Camerei Consultanţilor Fiscali şi a clienţilor sau care pot antrena răspunderea sa materială, contravenţională sau penală.

Capitolul II - EFECTUAREA EXPERTIZEI FISCALE

1.Acceptarea expertizei fiscale judiciare
Expertizele fiscale judiciare pot fi dispuse numai de organele îndreptăţite de lege pentru administrarea probei cu expertiză.
Expertizele fiscale dispuse de instanţele civile sunt consemnate în Încheierea de şedinţă din care rezultă:
numele expertului (ţilor);
obiectivele (întrebările) la care trebuie să răspundă expertul sau experţii numiţi, formulate de instanţă;
termenul până la care se va efectua expertiza;
onorariul expertului sau experţilor numiţi pentru efectuarea expertizei.
Expertizele fiscale dispuse în cauze penale se efectuează potrivit Codului de procedură penală în condiţiile procedurale şi legale specifice.
Când efectuarea expertizei fiscale judiciare este supusă altor reglementări procedurale speciale, consultantul fiscal numit în calitate de expert se va conforma acelor reglementări procedurale privind dispunerea expertizelor şi numirea experţilor.
Solicitarea adresată consultantului fiscal cu privire la efectuarea unei expertize judiciare nu poate fi refuzată decât din motive temeinice.
În acceptarea efectuării unei expertize fiscale, consultanţii fiscali trebuie să ţină cont de posibilitatea de a-şi îndeplini misiunea, în condiţiile respectării regulilor de independenţă, competenţă şi incompatibilitate.
Calitatea de expert este, potrivit legii, incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauză, calitatea de martor având întâietate.
Consultantul fiscal care se află într-o situaţie de incompatibilitate este obligat să se abţină de la lucrările expertizei, în acest sens acesta va declara preşedintelui instanţei de judecată sau procurorului care supraveghează cercetarea, motivul abţinerii sale.
În situaţia în care consultantul fiscal nu face declaraţia de abţinere de la lucrările expertizei, acesta poate fi recuzat de către părţi, în cursul urmăririi penale sau a judecăţii cauzei.

2. Programarea lucrărilor
În cadrul acestei etape este necesară elaborarea unui program de lucru, având în vedere angajarea unor termene fixe la care raportul va fi predat solicitanţilor.
Programul de lucru pentru efectuarea expertizei fiscale trebuie să cuprindă un buget de timp care va sta la baza întocmirii notei de evaluare pe baza căreia se va stabili onorariul.
Elaborarea programului de lucru este la latitudinea fiecărui consultant fiscal.
Programul de lucru face parte din dosarul de lucru al consultantului fiscal. În cazul expertizelor fiscale judiciare consultanţii fiscali nu pot delega efectuarea lucrărilor pentru care au fost numiţi prin actul procedural (încheiere de şedinţă sau ordonanţă), fiind obligaţi să-şi îndeplinească mandatul în mod personal.
În cazul expertizelor fiscale extrajudiciare consultantul fiscal poate delega executarea unor lucrări diverşilor colaboratori, fără a fi exonerat de răspunderea finală ce-i revine asupra conţinutului şi calităţii raportului de expertiză fiscală .

3. Documentarea expertizei fiscale judiciare şi extrajudiciare.
Materialul documentar pe care trebuie să-l studieze consultantul fiscal cuprinde, orientativ:
- documentele de la dosarul cauzei;
- actele normative care reglementează cauza aflată în soluţionare la instanţa care a dispus expertiza;
- în materia actelor normative de drept comunitar şi variantele originale ale acestor Directive şi Regulamente, etc.;
- jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europene ;
- doctrina şi jurisprudenţa română şi străină relevantă;
- documentele justificative şi orice alte probe aflate în posesia părţilor sau a terţilor implicate în proces sau a terţelor persoane;
- orice acte de control / verificare întocmite de către organe abilitate;
- rapoarte de expertiză efectuate în cauză;
- orice alte documente necesare în fundamentarea şi întocmirea raportului de expertiză solicitate de fiecare consultant fiscal în raport cu necesitatea lămuririi unor aspecte legate de faptele şi împrejurările cauzei.
În cazul expertizelor fiscale judiciare dispuse în cadrul dosarelor penale, materialul documentar analizat este cel de la dosarul cauzei, orice explicaţii suplimentare solicitate de către consultanţi putând fi obţinute numai cu încuviinţarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată.
Materialul documentar nu poate fi ridicat de către consultantul fiscal din dosarul cauzei.
Dacă obiectivele la care trebuie să răspundă consultantul fiscal nu sunt clar stabilite, acesta poate să solicite fie reformularea acestora, fie detalierea lor până la primul termen ulterior desemnării sale.
În fundamentarea concluziilor şi pentru motivarea opiniilor, consultantul fiscal este abilitat să ceară părţilor interesate în expertiză explicaţii suplimentare.
Consultantul fiscal va investiga acurateţea şi integralitatea datelor furnizate de părţi, eventualele neconcordanţe ale acestora cu realitatea şi va face precizări în cadrul raportului de expertiză cu privire la acestea.
În situaţia în care consultantul fiscal va considera necesar pentru fundamentarea opiniei va lua măsuri de extindere a investigaţiilor, de solicitare a altor materiale documentare, situaţie pe care o va prezenta celor în drept cu solicitarea unui nou termen de depunere a raportului de expertiză.
Materialul documentar nu trebuie prezentat în copie ca anexă la raportul de expertiză dar trebuie păstrat la dosarul de lucru al acesteia în vederea susţinerii opiniei, în faţa organelor în drept, si după caz, şi controlului de calitate efectuat de Direcţia de monitorizare, control şi competenţă profesională a Camerei.
Consultantul fiscal are obligaţia întocmirii unui dosar de lucru pentru fiecare expertiză fiscală la care a participat.
Dosarul de lucru al consultantului fiscal va trebui să cuprindă, după caz:
a)Încheierea de şedinţă a instanţei, ordonanţa organelor de cercetare penală sau contractul pentru efectuarea expertizelor fiscale extrajudiciare;
b)Raportul de expertiză fiscală, care reprezintă îndeplinirea obligaţiei pentru care a fost numit de către organele în drept sau solicitaţi în cazul expertizei fiscale extrajudiciare.
c)Corespondenţa, răspunsurile la întrebările suplimentare sau suplimentele de expertiză fiscală, solicitate de organele în drept, care au dispus expertiza.
d)Eventualele note personale ale consultanţilor fiscali necesare pentru redactarea raportului de expertiză, pentru fundamentarea bugetului de timp şi decontarea lucrării de către beneficiari.
e)Programul de lucru, nota de evaluare a onorariului, documente privind decontarea lucrării.
Este necesar ca fiecare consultant fiscal să deţină un registru al dosarelor întocmite pentru fiecare expertiză fiscală pentru a fi identificate mai uşor inclusiv în cazul unui control privind auditul de calitate al cabinetelor şi societăţilor de consultanţă fiscală efectuat de către Direcţia de monitorizare şi control al Camerei Consultanţilor Fiscali.

4. Examinarea materialului documentar
În această etapă de lucru intervine raţionamentul profesional al consultantului fiscal în formularea opiniei şi elaborarea răspunsului la obiectivele expertizei.
Materialul documentar existent trebuie analizat în totalitate, coroborat cu actele normative care reglementează fiecare situaţie supusă analizei.

Din punct de vedere procedural expertiza presupune:
a) examinarea materialului documentar aflat la dosarul cauzei.
Această activitate se va desfăşura la sediul organului care a dispus expertiza.
Materialul documentar aflat la dosarul cauzei poate fi insuficient, situaţie în care consultantul fiscal poate să solicite, motivat, organului în drept completarea acestuia.
Dacă la dosarul cauzei se află înscrisuri considerate semnificative în fundamentarea opiniei, consultantul fiscal poate solicita, în scris şi motivat, instanţei eliberarea de copii ale acestor documente.

b)examinarea documentelor, a oricăror înscrisuri sau altor probe aflate în posesia părţilor sau a terţelor persoane.

Atunci când pentru a răspunde obiectivelor fixate consultantul fiscal apreciază că materialul documentar aflat la dosarul cauzei nu este suficient, acesta va examina toate înscrisurile, evidenţele documentele justificative şi orice alte probe necesare în stabilirea adevărului, aflate în posesia părţilor sau a terţelor persoane.
Pentru expertiza la faţa locului consultantul fiscal este dator să comunice părţilor aflate în proces data la care încep lucrările expertizei fiscale.
Comunicarea se va face în scris şi se va trimite părţilor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, confirmare care va fi ataşată raportului de expertiză.
Această procedură de citare a părţilor este o garanţie a dreptului de apărare a acestora.
Cerinţa legală de citare a părţilor nu este considerată satisfăcută dacă aceasta nu s-a produs într-un termen de 5-7 zile înaintea începerii lucrărilor în care părţile să ia cunoştinţă de data si locul convocarii.
Expertiza fiscală efectuată fără citarea părţilor este considerată nulă. Nulitatea ce decurge din necitarea părţilor poate fi invocată de partea afectată la primul termen după depunerea raportului de expertiză, în apel sau în recurs.
Consecinţa anulării raportului de expertiză fiscală este refacerea expertizei cu citarea părţilor.
Consultantul fiscal va analiza realitatea economică şi legalitatea actelor puse la dispoziţie de părţi, valoarea lor formală şi de fond în vederea constatării capacităţii acestora de a contribui la determinarea cât mai exactă a drepturilor şi obligaţiilor care fac obiectul dosarului în care s-a dispus efectuarea expertizei fiscale.
Dacă obiectivele la care trebuie să răspundă expertiza vizează constatările consemnate în acte de control fiscal sau de altă natură, efectuate de organele abilitate, consultantul fiscal trebuie să examineze actele respective cel puţin sub aspectul conţinutului şi întinderii controlului, dar şi al modului de stabilire al răspunderilor persoanelor implicate.
În situaţia în care, în cauză s-au efectuat mai multe acţiuni de control având acelaşi obiect la care s-au formulat concluzii diferite, consultantul fiscal va analiza fiecare act de control pentru a arăta, în măsura în care se poate stabili, care au fost cauzele care au condus la concluzii diferite şi poziţia sa faţă de aceste concluzii.
Dacă, în demersul său, consultantul fiscal ajunge la concluzii, fundamentate, diferite de cele ale organului de control este abilitat să ia contact cu acesta pentru a-şi elucida toate aspectele pe care le implică efectuarea unei lucrări de calitate.
Atunci când, în aceiaşi cauză, există expertize fiscale anterioare, consultantul fiscal va analiza dacă acestea au respectat normele legale în vigoare, au fost efectuate constatări în concordanţă cu prevederile legale în materie sau dacă au fost delimitate just perioadele în care s-au desfăşurat faptele şi răspunderile persoanelor implicate. Consultantul fiscal nu poate face aprecieri asupra activităţii altor colegi şi nu-şi va fundamenta opinia în funcţie de opiniile formulate anterior.

c) analiza explicaţiilor părţilor sau ale martorilor.

Această analiză are menirea de a stabili coerenţa şi concordanţa explicaţiilor părţilor sau terţilor, date consultantului fiscal pe perioada efectuării expertizei.
Părţile sunt obligate să dea consultantului fiscal orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Împiedicarea expertului de a efectua lucrările dispuse de instanţă poate fi înlăturată prin mijloace procedurale cum ar fi: dispunerea prin încheiere de şedinţă ca părţile să permită accesul consultantului fiscal şi să dea tot concursul în efectuarea lucrărilor, solicitarea concursului autorităţilor publice locale sau chiar participarea completului la efectuarea expertizei.
În ipoteza în care părţile fac declaraţii proprii în vederea clarificării situaţiilor cuprinse în obiectivele expertizei, consultantul fiscal face, în conţinutul raportului, menţiuni cu privire la aceste declaraţii dar nu-şi fundamentează opinia potrivit acestora decât în măsura în care sunt susţinute de documente justificative, alte mijloace de probă şi de acte normative ce reglementează domeniul expertizat sau se coroborează cu alte indicii.

d) formularea opiniei consultantului fiscal
Expertiza fiscală, indiferent dacă intră în sfera de interes a procedurilor judiciare sau serveşte ca mijloc de consultanţă în luarea unor decizii de către utilizatorii ei, reprezintă activitatea specializată pe care o desfăşoară un profesionist pentru clarificarea unor aspecte de natură fiscală care i-au fost solicitate consultantului fiscal.
Concluziile consultantului fiscal nu sunt obligatorii pentru organele judiciare. Opiniile şi concluziile consultantului fiscal trebuie întotdeauna formulate cu precizarea temeiului legal pe care acestea se bazează.
Totodată concluziile consultantului fiscal vor fi coroborate şi cu celelalte probe administrate în dosarul cauzei.

5. Redactarea raportului de expertiză
Lucrările şi concluziile expertizei se consemnează într-un raport scris care trebuie să cuprindă următoarele capitole:
I. Introducere
II. Desfăşurarea expertizei fiscale
III. Concluzii

I. Introducere

  • Acest capitol trebuie să cuprindă câte un paragraf separat, din care să rezulte următoarele informaţii: Identificarea consultanţilor fiscali autorizaţi în efectuarea expertizei fiscale, care va cuprinde :
    • numele şi prenumele consultantului (ţilor) fiscali;
    • domiciliul acestuia (acestora);
    • numărul carnetului de consultant fiscal şi poziţia din Tabelul Camerei Consultanţilor Fiscali.
  • Identificarea organului care a dispus efectuarea expertizei sau a clientului care a solicitat efectuarea expertizei.
În acest paragraf se menţionează :
a) în cazul expertizelor fiscale judiciare – actul prin care s-a dispus numirea consultantului (ţilor) fiscali, respectiv încheierea de şedinţă a instanţei sau ordonanţa organelor de cercetare penală ce conţin data acestuia, denumirea şi calitatea procesuală a părţilor, domiciliul sau sediul social al acestora, numărul şi anul dosarului şi natura acestuia (civil sau penal).
b) în cazul expertizelor fiscale extrajudiciare – denumirea / numele clientului, domiciliul sau sediul social al acestuia, numărul şi data contractului în baza căruia se efectuează expertiza fiscală.
  • Identificarea împrejurărilor şi circumstanţelor în care a luat naştere litigiul în care s-a dispus efectuarea expertizei fiscale sau contextul în care a fost contractată expertiza .
  • Identificarea obiectivului(elor) expertizei fiscale.
În cazul expertizelor fiscale judiciare obiectivele se preiau aşa cum au fost dispuse de organul judiciar. În cazul expertizelor fiscale extrajudiciare obiectivele sunt cele prevăzute în contract.
  • Perioada şi locul de desfăşurare a expertizei.
  • Materialul documentar şi probatoriu care a stat la baza întocmirii raportului de expertiză.
  • Identificarea datei până la care trebuie depus raportul de expertiză fiscală şi eventualele prelungiri faţă de termenul iniţial.
  • Menţionarea expertizelor fiscale, care s-au mai efectuat şi dacă au avut aceleaşi obiective, dacă s-au analizat lucrările altor experţi (fiscali, contabili, tehnici etc.).


II. Desfăşurarea expertizei fiscale

Raportul de expertiză fiscală trebuie să trateze distinct fiecare obiectiv al expertizei fiscale, în care se va realiza o prezentare detaliată a materialului probator şi a raţionamentelor utilizate de consultantul fiscal, a surselor de informaţii cât şi a eventualelor obiecţiuni, explicaţii sau declaraţii ale părţilor.
Pentru fiecare obiectiv consultantul fiscal va încheia cu un paragraf distinct în care va prezenta răspunsul său motivat şi fundamentat, bazat pe acte şi fapte şi cu descrierea detaliată a reglementărilor legale aplicabile.
Răspunsul consultantului fiscal trebuie să fie redactat de o manieră sistematizată, precisă şi obiectivă, fără a se face aprecieri cu privire la calitatea documentelor expertizate a altor expertize fiscale efectuate în cauză sau a actelor de control şi nici încadrării juridice ale faptelor.
Dacă răspunsul la obiectivul solicitat necesită calcule economice, acestea pot fi prezentate fie în conţinutul acestui capitol, fie separat, în anexe, parte integrantă a raportului.
Consultantului fiscal îi este interzisă formularea de aprecieri în afara obiectivelor expertizei.
În formularea răspunsului la obiectivele expertizei consultantul fiscal trebuie să fie suficient de explicit, să utilizeze un limbaj accesibil, aşa încât să nu fie necesare lămuriri suplimentare pentru nici una dintre părţi ori pentru organele judiciare care au dispus expertiza.

III. Concluzii
Raportul de expertiză fiscală trebuie să cuprindă câte un paragraf distinct cu concluzii la fiecare obiectiv, aşa cum au fost formulate în capitolul precedent.
Nu pot fi prezentate concluzii diferite de cele formulate în capitolul II, sau prezentate de aşa manieră încât să creeze confuzie între datele prezentate în cele două capitole.
Raportul de expertiză fiscală se semnează şi se parafează de autorul ei, pe fiecare pagină, inclusiv anexele.
Dacă la lucrările expertizei fiscale au participat mai mulţi consultanţi fiscali care au opinii diferite, atunci fiecare dintre aceştia îşi va prezenta opinia separat, fie în conţinutul raportului de expertiză fiscală (paragraf distinct la fiecare obiectiv), fie printr-o anexă la raportul de expertiză fiscală.

6. Obiecţiunile la raportul de expertiză
În situaţia în care există neînţelegeri, omisiuni ori interpretări ale concluziilor consultantului fiscal, formulate prin raportul de expertiză fiscală, părţile pot face obiecţiuni la raportul de expertiză fiscală.
În acest caz consultantul fiscal este obligat să răspundă obiecţiunilor formulate, cu reluarea fundamentării răspunsurilor prezentate în cuprinsul raportului de expertiză fiscală, cu explicaţii suplimentare sau detalierea acestora, până la termenul stabilit pentru aceasta.
În situaţia în care obiecţiunile formulate sunt în afara obiectivelor încuviinţate la întocmirea raportului de expertiză, consultantul fiscal va explica acest lucru în răspunsul la obiecţiuni.
Răspunsul la obiecţiuni se păstrează, împreună cu raportul de expertiză la dosarul de lucru al consultantului fiscal, acesta fiind supus controlului calităţii efectuat de Direcţia de monitorizare, control şi competenţă profesională a Camerei.
Răspunsul la obiecţiuni va fi prezentat cu respectarea aceloraşi proceduri ca şi Raportul de expertiză fiscală iniţial.

7. Suplimentul la raportul de expertiză
Când părţile implicate ori organul judiciar competent consideră că raportul de expertiză nu clarifică în totalitate aspectele aflate în litigiu, pot solicita supliment de expertiză fiscală, cu prezentarea / precizarea noilor obiective.
Suplimentul de expertiză poate fi efectuat de acelaşi expert sau de altul, numit sau ales pentru aceasta.
Efectuarea expertizei suplimentare se supune aceloraşi reguli ca şi expertiza fiscală iniţială.

8. Lămuriri suplimentare
Lămuririle suplimentare constau în explicaţii cerute consultantului fiscal asupra raportului de expertiză, referitoare la metodologia de elaborare a raportului, expresii utilizate de către acesta în conţinutul raportului, metode utilizate în timpul examinărilor etc.
Lămuririle suplimentare nu schimbă obiectul iniţial al expertizei.

Capitolul III - DISPOZIŢII FINALE
În exercitarea profesiei sale, consultanţii fiscali trebuie să fie independenţi, faţă de părţile interesate în expertiză, să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de integritate şi obiectivitate.
Ca membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali, toţi consultanţii fiscali se vor supune regulilor privind programul de pregătire profesională continuă în vederea asigurării unui grad ridicat de pregătire şi competenţă profesională.
În cazul expertizelor fiscale judiciare, raportul de expertiză are caracter de probă ştiinţifică şi ca urmare va trebui să asigure o documentare şi o fundamentare ştiinţifică.
Consultanţii fiscali au obligaţia să respecte secretul şi caracterul confidenţial al informaţiilor la care au avut acces, în cadrul contactelor lor cu părţile implicate în actul de justiţie sau, după caz, în cazul contractelor de consultanţă în proceduri extrajudiciare.
Expertizele fiscale trebuie efectuate în mod responsabil. În cazul celor extrajudiciare este obligatorie realizarea lor numai pe bază de contract încheiat între consultant şi client.
În legătură cu termenul în care se solicită efectuarea expertizei fiscale, precum şi onorariul stabilit de către instanţă, în cazul în care sunt insuficiente, consultanţii fiscali sunt îndreptăţiţi să solicite majorarea lor la un nivel la care să nu fie afectată calitatea expertizei fiscale. În cazul expertizelor judiciare majorarea onorariilor se face de către organul în drept care a dispus efectuarea expertizei fiscale pe baza decontului depus de către consultantul fiscal. În cazul expertizelor fiscale extrajudiciare, majorarea onorariului se face prin act adiţional la contractul iniţial.
Nerespectarea de către consultanţii fiscali a normelor şi procedurilor privind efectuarea expertizei fiscale constituie abatere disciplinară şi atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale.