Hotărârea nr.8/2020 pentru modificarea Hotărârii Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 7/2019 privind aprobarea cotizațiilor, a termenelor de plată și a obligațiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali în 2020

În temeiul prevederilor art. 8 alin. (7), ale art. 10 alin (2), ale art. 13 lit. b) și f), precum și ale art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr.198/2002, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 36 alin. (1) lit. h), ale art. 51 alin (1) lit. b) și c) și  alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 3/2017, precum și starea de urgență decretată de Președintele României, începând cu data de 16 martie 2020, prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungită prin Decretul nr. 240/2020,

Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 23 aprilie 2020, hotărăște:

Art. I. – La articolul 4 din Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 7/2019 privind aprobarea cotizațiilor, a termenelor de plată și a obligațiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali în anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 17 decembrie 2019, cu modificările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

 „(2) Neplata integrala a cotizației fixe sau a cotizației variabile de către membrii Camerei Consultanților Fiscali până la data de 31decembrie 2020, inclusiv, atrage majorarea cu 10% a cotizației fixe datorate, respectiv cu 10% a cotizației variabile datorate. În situația unei plăți parțiale, majorarea se aplică diferenței de plată.”

Art. II. -  Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Președintele Camerei Consultanților Fiscali,

Dan Manolescu

 

București, 23 aprilie 2020.

Nr. 8.