Forum de fiscalitate "Ultimele noutăți legislative în domeniul fiscal" 5 februarie 2013, București

Camera Consultanţilor Fiscali organizează un Forum de fiscalitate având ca temă „Ultimele noutăţi legislative în domeniul fiscal”, marți 5 februarie 2013, în sala Platinum Grand Ballroom – Hotel Howard Johnson Grand Plaza, Calea Dorobanților nr.5-7, sectorul 1.

Forumul de fiscalitate se adresează în egală măsură, atât consultanţilor fiscali, cât şi reprezentanţilor mediului de afaceri, şi oferă participanţilor prilejul de a se informa asupra modificărilor, de ultimă oră, intervenite în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală şi de a găsi împreună soluţii în facilitarea aplicării practice a acestor modificări.

Temele prezentate sunt susţinute de specialişti de marcă în elaborarea legislaţiei fiscale şi a celei privind procedura fiscală din Ministerul Finanţelor Publice şi de specialişti în fiscalitate din cadrul marilor firme de consultanţă fiscală.

Având convingerea că tematica propusă va trezi interesul dumneavoastră, am fi bucuroşi dacă aţi onora cu prezenţa acest eveniment, fapt ce poate fi confirmat până pe data de 1 februarie 2013 la adresa de e-mail seminar@ccfiscali.ro, sau prin fax, la numărul 0372870667.

În situaţia în care aţi dori să adresaţi întrebări legate de una din temele aflate în dezbatere pe agenda forumului de fiscalitate, vă rugăm să le transmiteţi până pe data de 1 februarie 2013.

Vor fi luate în considerare numai întrebările formulate de participanţii la forum. Pentru consultanţii fiscali, participarea la acest eveniment echivalează cu 10 ore de pregătire profesională.

Parcarea este oferita de hotelul Howard Johnson pentru participanţii la seminar pentru 5EURO +TVA pe zi, în parcarea subterană a acestuia.

Click aici pentru:

Agenda seminar.pdf

Formular de participare.pdf

Formular de participare.doc