CONTACT  AJUTOR

ACASA   CONTACT   AJUTOR

Anunț referitor la obligația depunerii declarației privind beneficiarul real

Stimați colegi,

 

În contextul cauzei de infringement 2023/2152, declanșată de Comisia Europeană pentru posibila încălcare a art.30-31 din Directiva (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, modificată prin Directiva (UE) 2018/843, cauză ce privește și aspecte legate de operaționalizarea Registrului beneficiarilor reali al persoanelor care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului,

și ținând cont de dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ’’Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților”,

Adresăm rugămintea tuturor persoanelor juridice, membre ale CCF, de a se conforma acestor cerințe, precum și consultanților fiscali, membri ai CCF, de a solicita și de a își informa clienții care au calitatea de entitate raportoare conform art. 5 din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la obligația prevăzută la art. 56 alin. (1) antemenționat și să le recomande celor care nu și-au îndeplinit această obligație, să depună de îndată la ONRC declarația privind beneficiarul real.

Această actiune este desfășurată de CCF în cooperare cu ONPCSB în scopul asigurării respectării de către membrii săi a dispozițiilor legale din domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

 

Echipa CCF

Essential SSL