CONTACT  AJUTOR

ACASA   CONTACT   AJUTOR

"O veste minunată" de la CCF pentru consultanții fiscali

În prag de sărbători,

Camera Consultanților Fiscali vine cu o “veste minunată” pentru membrii săi, consultanții fiscali din România!

Astfel, vă comunicăm pe această cale, că serviciile de consultanță fiscală beneficiază în continuare de regimul fiscal al microîntreprinderilor, ca urmare a promulgării și publicării în Monitorul Oficial nr. 1228 din data de 20 decembrie 2022, a Legii nr. 370/2022 – privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022, prin care prevederile O.G. nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost amendate în acest sens.

Demersurile oficiale concertate realizate de Camera Consultanților Fiscali în colaborare cu UPLR, în ultimele 6 luni, au fost până la urmă înțelese, iar propunerile noastre de modificare a prevederilor inițiale din O.G. nr. 16/2022, au fost acceptate și legiferate.

Pe site-ul CCF puteți citi toate aceste documente argumentate, prin care conducerea Camerei s-a adresat Ministerului Finanțelor, anterior aprobării O.G. nr. 16/2022, iar ulterior Guvernului României, Președenției, Senatului și Camerei Deputaților, Comisiilor parlamentare de specialitate și grupurilor parlamentare. (click aici documente CCF)

Aceste demersuri au fost completate prin prezența președintelui CCF, domnul Dan Manolescu, în cadrul comisiilor parlamentare, pentru susținerea directă a propunerilor de modificare transmise.

Sărbători fericite!
Echipa CCF

Essential SSL