SEMINAR INTERNAŢIONAL DE FISCALITATE,
GERMANIA - ROMÂNIA
SIBIU, 13 IUNIE 2009

Camera Consultanţilor Fiscali cu deosebită plăcere vă adresează invitaţia de a participa la lucrările celui de-al treilea Seminar Internaţional de Fiscalitate.


Seminarul, care va fi susţinut de specialişti în fiscalitate internaţională din Germania, face parte din cadrul programului de seminarii, colocvii şi conferinţe pe teme de fiscalitate internaţională organizate de Cameră în anul 2009 şi va avea loc în municipiul Sibiu, la Hotel Ramada, str. Emil Cioran nr. 2, sala de conferinţe Hera, sâmbătă 13 iunie a.c., orele 9:00 – 17:30.

Tema seminarului va aduce în atenţia participanţilor fiscalitatea internaţională, respectiv Convenţia de evitare a dublei impuneri dintre România şi Germania, cadrul general şi studii de caz.

La acest seminar, sunt invitaţi să participe atât consultanţii fiscali cât şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din România.

Potrivit prevederilor Programului de pregătire profesională continuă pentru anul 2009, pentru fiecare participare la seminarii, conferinţe si colocvii organizate de Camera, consultanţilor fiscali li se recunosc 5 ore de pregătire profesională.

Având convingerea că tematica propusă va trezi interesul dumneavoastră, am fi bucuroşi dacă aţi onora cu prezenţa acest eveniment.

Dacă doriţi să participaţi la acest seminar internaţional, vă rugăm să completaţi formularul de înscriere , pe care îl puteţi transmite împreuna cu o copie a ordinului de plată până la data de 10 iunie a.c., fie la adresa de e-mail seminar@ccfiscali.ro , fie prin fax, la unul din numerele 021/310 60 94,  0372/870667.

Taxa de participare la acest seminar este de 250 RON, în aceasta fiind inclusă şi masa de prânz oferită în ambianţa restaurantului din cadrul Hotelului Ramada. La solicitarea dvs., cazarea poate fi asigurată tot la acelaşi hotel unde puteţi beneficia de o reducere de tarif.