Hotărârea nr. 8/2011
privind nivelul cotizaţiilor membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali pentru anul 2011
Art. 1 – Pentru anul 2011, cuantumul cotizaţiei fixe, precum şi cel al cotizaţiei variabile datorat de consultanţii fiscali, persoane fizice şi juridice, rămân la nivelul stabilit de Conferinţa naţională a Camerei Consultanţilor Fiscali în anul 2009, şi anume:
1. pentru persoane fizice:
a) cotizaţia fixă pentru consultanţii fiscali activi 210 lei;
b) cotizaţia fixă pentru consultanţii fiscali inactivi 70 lei;
c) cotizaţia variabilă – din cifra de afaceri 0,35%;
2. pentru societăţile comerciale de consultanţă fiscală:
a) cotizaţia fixă 350 lei;
b) cotizaţia variabilă:
– la o cifră de afaceri de până la 100.000 euro, cota este de 0,35%;
– la o cifră de afaceri cuprinsă între 100.001 euro – 1.000.000 euro, cota este de 0,7%;
– la o cifră de afaceri ce depăşeşte 1.000.000 euro, cota este de 1,05%.
Art. 2 – Direcţia de servicii generale şi Secretariatul general ale Camerei vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali din România,
Daniel Chiţoiu
Bucureşti, data 18 aprilie 2011
Nr.8