13 octombrie 2026

 

UNIUNEA PROFESIILOR LIBERALE DIN ROMÂNIA

 

ANUNȚ

 

     Joi, 5 noiembrie 2026, Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează la Sala Panoramic a Hotelului Marshal Garden din Calea Dorobanților nr. 50B, Sector 1, București, cea de a XIX-a ediție a Conferinței “ Ziua Profesiilor Liberale din România “, care este celebrată în fiecare an.

     Tema Conferinței se referă la “Condiția profesionistului liberal în societatea românească în contextul concurenței, influenței Inteligenței Artificiale și a măsurilor financiar-fiscale adoptate în ultima perioadă” și își propune să evidențieze preocuparea permanentă a profesioniștilor liberali de a furniza servicii de înaltă calitate și expertiză publicului larg, indiferent de condițiile în care își desfășoară activitatea, cu respectarea normelor privitoare la o concurență loială și transparentă și promovând modalități eficiente de utilizare corectă a aplicațiilor de Inteligență Artificială în cadrul sectorului socio-economic al profesiilor liberale.

     La Conferință vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale, instituții și organizații relevante pe plan național, precum și ai asociațiilor de profesii liberale membre sau nu ale Uniunii Profesiilor Liberale din România.

     Lucrările Conferinței vor începe la ora 09:30 și se vor încheia la ora 13:30.

     Înregistrarea participanților se face între orele 09:00-09:30.

    Confirmarea participării la eveniment se va face până la data de

30 octombrie 2026 inclusiv, la telefon 021.312.45.82 sau pe adresa de e-mail: uplr@uplr.ro