Înscriere la Conferința ordinară anuală a CCF și la Seminarul de fiscalitate
Conferinţa ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali se va desfășura în data de 27 aprilie 2023, la ora 12:30, cu prezența fizică a membrilor cu drept de vot, în București, la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga, nivelul P, Strada Izvor nr. 2-4, intrarea C1 ( click aici pentru hartă )
În caz de neîntrunire a cvorumului statutar, conferința se va relua, începând cu ora 13:00.
La lucrările conferinței pot participa toți membrii Camerei Consultanților Fiscali, membri activi și inactivi, care nu înregistrează obligații restante față de Camera Consultanților Fiscali la data înscrierii la conferință, respectiv până la data de 20 aprilie 2023 inclusiv, și care:
a) au depus toate declarațiile de activitate cu termen de depunere până în anul 2022 inclusiv;
b) nu înregistrează obligații de plată neachitate cu termen de scadență până în anul 2022 inclusiv;
c) nu înregistrează restanțe la orele de pregătire profesională stabilite în obligația acestora, conform normelor legale emise de Camera Consultanților Fiscali, până în anul 2022 inclusiv.
Membrii Camerei Consultanților Fiscali cu drept de vot, pot participa prin prezență fizică sau pot fi reprezentați în baza unei împuterniciri de un alt membru cu drept de vot, care este deja încris la conferință. Un membru poate reprezenta cel mult 5 persoane.
Modelul de împuternicire poate fi descarcat de pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali, din contul dvs. de membru. Împuternicirile completate și semnate se pot transmite la adresa de e-mail office@ccfiscali.ro, iar originalul acesteia se depune de către reprezentant la Secretariatul conferinței, înainte de începerea lucrărilor.
Camera Consultanților Fiscali, după închiderea lucrărilor conferinței, vă invită să participați în continuare, începând cu ora 15:00, și la Seminarul de fiscalitate cu tema “Cum rezolvă fiscalitatea dilema momentului – prioritatea între dezvoltarea economică și colectarea la bugetul public”.
Înscrierile pentru participarea la conferință și la seminarul de fiscalitate, cu prezență fizică, se pot face în perioada 6 aprilie – 20 aprilie 2023 din contul de membru de pe site-ul CCF, în care ajungeți prin butonul “INSCRIERE” de mai jos.
Agenda zilei (click aici)
Ordinea de zi a conferinței (click aici)
ATENȚIE!
- Accesul în Palatul Parlamentului, pentru participarea la conferință, se poate asigura doar celor care se înscriu pe site-ul CCF, conform celor de mai sus, și se face pe baza unui ecuson. Fiecare participant la conferință va beneficia de ecuson la intrarea C1.
- Pentru a beneficia de acces cu autoturismul proprietate personală în parcarea din incinta Palatului Parlamentului, vă rugăm să completați numărul de înmatriculare al autoturismului în meniul de înscriere la conferință, pentru editarea și transmiterea electronică a permisului de acces. Acesta urmează să fie printat de dumneavoastră și postat în interior pe bordul autoturismului.
- Prin înscrierea la conferință, vă exprimați acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (nume, prenume, cod de membru, număr de înmatriculare) și în vederea îndeplinirii formalităților de acces în parcarea și prin filtrul de securitate al Palatului Parlamentului.