CONTACT  AJUTOR

ACASA   CONTACT   AJUTOR

Anunt privind măsuri restrictive împotriva ISIL (Da’esh) și Al-Qaida 25.11.2025

Stimați colegi,

Camera Consultanților Fiscali, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, vă aduce la cunoștință publicarea pe site-ul propriu, la secțiunea Prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, a informării privind măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida:

Vă informăm că evoluțiile de la nivelul ONU din 6 noiembrie au fost transpuse la nivelul UE prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2327 al Comisiei din 12 noiembrie 2025 de modificare pentru a 353-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2327 AL COMISIEI din 12 noiembrie 2025 de modificare pentru a 353-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida (click aici)

 COMMISSION IMPLEMENTING REGULATION (EU) 2025/2327 of 12 November 2025 amending for the 353rd time Council Regulation (EC) No 881/2002 imposing certain specific restrictive measures directed against certain persons and entities associated with the ISIL (Da'esh) and Al-Qaida organisations (click aici)

În temeiul art. 17 din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, coroborat cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, Camera Consultanților Fiscali trebuie să contribuie la asigurarea supravegherii modului de punere în aplicare sau de respectare a sancţiunilor internaţionale în vigoare de către consultanții fiscali persoane fizice şi juridice, membri CCF.

 

Echipa CCF

 

Essential SSL